Simpozionul inter-/transdisciplinar „Iulia Hasdeu – un suflet de adolescent în zbucium și armonie”, ediția a VIII-a

Numele Iuliei Hasdeu, pentru comunitatea academică a instituției care îi poartă titulatura, reprezintă un simbol al elevației omului prin cultură, o emblemă a desăvârșirii ființei prin cuvântul românesc, un atribut adus strălucirii intelectului „homo sapiens”. Astfel, în contextul marcării a 154 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu, în perioada 14-17 noiembrie, în liceu  s-a …

Balul Bobocilor – talent, competență, energie vibrantă

        Omul nu este altceva decât ceea ce face din el însuși, afirmă Jean-Paul Sartre. Această cugetare și-au spus-o și elevii din clasa a X-a care și-au continuat călătoria spre desăvârșirea personalității lor în Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”. În acest context, pentru a confirma ideea proverbului românesc „Omul potrivit la locul potrivit”, …

Mesaj de mulțumire Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”

Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, călăuzit cu măiestrie de directorul Emilia Slavenschi, are un spirit inovator, aflându-se permanent în contact cu tendințele recente din domeniul educației. Dispune de un Centru Educațional Digital, spațiu în care elevii de la clubul de robotică, coordonați de doamna profesoară, Viorica Moglan, implementează și creează roboți, dar și alte mașinării care …

Excursie în România – stare de bine pentru cadrul didactic

Se spune că Cei care aduc soarele în viața altora vor trăi și ei în lumină. Astfel, profesorii sunt cei care călăuzesc formarea și dezvoltarea personalităților elevilor, în speranța și convingerea că și aceștia, ulterior, vor fi flăcări ce vor umple de lumină universul altor oameni. În acest context, directorul Liceului Teoretic Iulia Hasdeu, Slavenschi …

Concursul național „Pedagogul anului, ediția 2023”

Dascălul este cartea de vizită a unei națiuni, păstor al poporului său; personalitatea ce se autoevaluează continuu; caută permanent strategii eficace în actul educațional prin raportare la cerințele societății, pregătindu-l pe copil să devină cetățeanul adult responsabil, autonom, cu spirit civic și inițiativă. În acest context, concursul național „Pedagogul anului” oferă oportunitatea cadrelor didactice să-și …

1 SEPTEMBRIE – Ziua Cunoștințelor

E toamnă din nou în calendar…, iar Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” și-a deschis larg poarta și inima pentru un nou suflu al anului școlar 2023-2024. În prospețimea dimineții, atât cadrele didactice, cât și sutele de elevi ai instituției au trăit emoții puternice de bucurie, speranță, entuziasm, încredere în viitor. Activitatea tradițională „Primul sunet” a debutat …

SCRISOARE DE MULȚUMIRE

Vineri, 31 martie 2023, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, instituție cu un număr de 1200 deelevi, a primit o donație de 21 de laptopuri de la Primăria Municipiului Chișinău și AlianțaNațională YMCA (Young Men`s Christian Association) din Republica Moldova, cu scopul de asprijini educația și dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor și a comunității în general. Liceul …

DECADA CM ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

„Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel, încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie.” Plutarh Unde-i pace și iubire, e noroc și fericire! Această convingere sfântă a constituit genericul decadei CM Învățământul primar, care s-a desfășurat în perioada 21 februarie 2023 – 03 martie 2023. Zece zile de tradiții valoroase, prin care au fost …

ORIENTAREA PROFESIONALĂ

Consilierea și ghidarea în carieră constituie una din prioritățile politicilor educaționale, care au rolul de a-i ajuta pe tineri să devină motivați în învățare, în muncă, în viață; să formeze persoane armonioase cu sine și cu ceilalți. În acest context, pe data de 15 februarie, în parteneriat cu Academia Militară „Alexandru cel Bun”, în liceu, s-a …

Acordarea primului ajutor în situații de risc

Training pentru cadrele didactice cu genericul Acordarea primului ajutor în diferite situații de risc Educația pentru sănătate este o prioritate pentru instituția noastră, deoarece Un om informat este un om protejat. Acordarea primului ajutor în diverse situații de risc reprezintă o acțiune primordială în activitatea din liceu. Astfel, pe data de 06 februarie, Inspectoratul General pentru Situații …