Ziua Recunoștinței – o sărbătoare a inimii la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”

În spiritul festiv al Zilei Recunoștinței, liceul nostru a găzduit cu mândrie o celebrare specială, dedicată întregii comunități educaționale — profesori, părinți și elevi deopotrivă. Acest eveniment complex a fost gândit și organizat cu grijă de profesorii de limba engleză din instituție, devenind o ocazie profundă de a onora recunoștința, aprecierea și legăturile semnificative care ne unesc.

Evenimentul a fost organizat cu dăruire de profesorii de limba engleză, Chicu Galina, Micleușanu Nina, Nafornița Elvira, Plămădeală Aurelia, coordonați de directorul adjunct responsabil de procesul educațional, Plămădeală Larisa,  care au propus un demers educațional menit să valorifice recunoștința ca valoare fundamentală a formării umane. În acest context, elevii claselor a XII-a au avut un rol esențial, devenind adevărați promotori ai empatiei și aprecierii. Aceștia au desfășurat activități interactive cu elevii din clasele de gimnaziu, reunite sub genericul „Recunoștința: un dar care ne apropie”.

Atmosfera a fost una deosebit de caldă și sinceră, dominată de entuziasm, zâmbete și mesaje pline de sens. Ziua Recunoștinței a devenit nu doar o celebrare punctuală, ci o invitație la respect, solidaritate și bunătate, valori ce merită cultivate zi de zi.

Prin această inițiativă, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” reconfirmă angajamentul său față de educația valorilor și formarea unor tineri responsabili, empatici și conștienți de importanța aprecierii reciproce. Recunoștința ne apropie, ne unește și ne face mai buni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *