„Lectura e o lumină interioară, care nu se stinge niciodată.” Concursul „Poveștile cangurului”, ediția anului 2025

Concursul internațional de lectură și înțelegere a textului „Poveștile cangurului” s-a desfășurat cu succes în Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, pe data de 28 februarie, implicând elevi din clasele I – a XII-a. Organizat de către Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație din România, cu sprijinul editurii „Sigma” din România și „Univers Educațional” din Chișinău și „Smaranda Maria” SRL, concursul are scopul de a promova lectura și de a dezvolta la elevi gândirea critică.  Astfel, participanții și-au testat abilitățile de cititor avizat, înțelegere a textului, logica, capacitatea de analiză prin răspunsurile oferite la cele 40 de întrebări formulate în baza textelor literare, conform categoriei de vârstă/nivelului.

Așadar, la concurs au participat 426 de elevi, iar 355 dintre aceștia au obținut diplome de gradele I, II și III.

Mulțumim coordonatorilor locali ai concursului: Slavenschi Emilia, director, profesoară de limba și literatura română; Pearjă Tamara, învățătoare, dar și tuturor învățătoarelor și profesoarelor de limba și literatura română, care s-au implicat în organizarea și desfășurarea acestuia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *