Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” – gazda evenimentului cultural: Lansarea cărții „Generația canibală” de Vasile Ernu

Afirmația Peste toți însă vine o lume, cu o mulțime de tentații, ce le aduce tot ce le-a lipsit… nimeni nu mai dorește să fie – toți vor să aibă. înglobează problematica romanului „Generația canibală” de Vasile Ernu, marcată de un puternic sentiment de dezrădăcinare, fiindcă perioada de tranziție a anilor 90  este reliefată de o atmosferă de confuzie, dezorientare, sărăcie și revoltă.

Comunitatea academică hasdeeană pledează pentru conexiunea strânsă dintre valorile moștenite din trecut și aspirațiile, convingerile prezentului. De aceea, onorați de vizita scriitorului Vasile Ernu, cu ocazia lansării cărții „Generația canibală”, am avut oportunitatea de a discuta cu dumnealui despre frământările și transformările anilor 90, timp în care societatea românească s-a confruntat cu greutăți și provocări, însă, datorită rezistenței, încrederii în valorile neamului, poporul nostru a reușit să-și găsească direcția.

Ghidați de profesoarele de limba și literatura română, elevii au reușit să-i răscolească naratorului emoții de nostalgie, prin dramatizarea prezentată, prin dansuri ce descriu spiritul acelei vremi și prin recuzita sugestivă. De asemenea, cititorii au participat la un dialog cald cu invitatul, adresându-i întrebări ce vizează conflictul, relațiile dintre personaje și mesajul operei. În replici, dumnealui le-a explicat elevilor titlul metaforic al cărții și ce este important să învățăm din acele timpuri.

În sinteza activității, directorul liceului, Emilia Slavenschi, a menționat că opera lui Vasile Ernu vine să ne învețe cât de semnificativă este reconcilierea dintre generații, timpuri, deoarece fiecare impediment al unei națiuni creează oameni destoinici și puternici. Totodată, dumneaei i-a îndemnat pe elevi să citească constant, fiindcă doar prin lectură, descoperim calea spre lumină.

Mulțumim mult membrilor Comisiei Metodice Limba și literatura română pentru organizarea acestei activități valoroase.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *